Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – APDRP pune la dispoziție un sistem de informare on-line, privind derularea fondurilor europene acordate prin PNDR.

Pe pagina oficială de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în cadrul secțiunii Autoevaluare, este funcţional sistemul „Expert”, ce este dedicat tuturor celor care accesează fonduri europene nerambursabile. Tot aici sunt disponibile, începând din această săptămână, încă două sisteme de consiliere on-line: „Tutoriale” și „Simulări”.

Cu ajutorul acestora, beneficiarii sunt informați în mod interactiv despre modalitatea de întocmire a cererilor de finanțare, a cererilor de plată și asupra derulării proiectelor finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Potrivit comunicatului remis de APDRP, tutorialul este o aplicaţie interactivă de informare, care facilitează înțelegerea și derularea procedurii de achiziţii pentru beneficiarii privați şi a celei aferente beneficiarilor publici. Tutorialele pot fi accesate şi direct de către cei care sunt hotărâți deja asupra investiţiei pe care doresc să o realizeze prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), fără a mai trece prin etapa de consultare a sistemului „Expert”.

Cu ajutorul simulărilor, beneficiarii PNDR sunt informați asupra modalității de întocmire a dosarului cererii de finanțare și a celui pentru cererea de plată. Totodată, au posibilitatea de a realiza practic pașii care trebuie parcurși de la întocmirea și depunerea proiectului până la finalizarea investiţiei propuse.

Adaugă comentariu