Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – PNL a depus vineri în Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Anunţul a fost făcut la Reşiţa de şeful PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, în cadrul unei conferinţe de presă.

Senatorul liberal a spus că :„PNL a depus în Parlament moţiunea „Ajunge. Guvernul Dragnea-Dăncilă, ruşinea României“. Considerăm că cel mai mare protest nu este cel din stradă, ci faptul că patru milioane de români sunt nevoiţi să plece. Asistăm la o guvernare cu miniştri incapabili. Criza din învăţământ, din justiţie, din mediul de afaceri sunt alte motive care susţin această centură. Decăderea mediului privat este ilustrată şi de faptul că importurile au crescut cu 16% faţă de 2017. Criza din sănătate este foarte gravă şi este generată de prostul management al Guvernării PSD. Epidemia de rujeolă din Caraş-Severin din acest an este o dovadă clară a gestionării neperformante la nivel naţional, ca să nu mai vorbim de alte probleme. Sper ca moţiunea de cenzură să aibă ecou în rândul tuturor parlamentarilor din Opoziţie, în rândurile UDMR, minorităţilor şi chiar al celor din PSD“.

Dacă moţiunea trece, Marcel Vela susţine că PNL va veni cu măsuri care să le înlăture pe cele aberante, existente la ora actuală, cu măsuri clar şi concrete pentru mediul privat şi pentru crearea de locuri de muncă.

Adaugă comentariu