Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Numărul dispozitivelor dedicate culegerii datelor de pe cardurile de debit ale românilor este în creştere iar dimensiunile lor le fac din ce în ce mai greu de observat. Un plus de atenţie la retragerea sumelor de pe card, refuzul de a împărtăşi cu alte persoane codul PIN şi evitarea scăpării din ochi a instrumentului de plată sunt măsuri de precauţie binevenite în aceste zile.

Aproape concomitent cu utilizarea mijloacelor electronice de plată au apărut şi furturile pe acest segment. Însă, potrivit poliţiştilor cărăşeni care instrumentează asemenea cazuri, în majoritatea lor este vorba fie despre neatenţie, fie despre neglijenţă sau greşeli majore făcute chiar de posesorii cardurilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, agentul principal Ramona Cheţan, anul trecut s-a constatat un trend profund crescător pe linia combaterii criminalităţii informatice, avându-se în vedere şi noile modificări legislative.

„Ca şi cazuistică se întâlnesc în continuare situaţiile în care materiale pornografice cu minori se produc în cadrul unor cupluri, relaţii de prietenie, dar în unele situaţii, în scop de răzbunare sau din inconştienţă, sunt distribuite către alte persoane sau pe internet. De asemenea se constată o creştere în domeniul referitor la deţinerea de materiale pornografice cu minori, în multe cazuri realizându-se, nu neapărat cu un scop direct, ci şi din inconştienţă prin preluarea împreună cu alte materiale pornografice. Explozia mijloacelor de acces şi comunicare prin internet datorată smartphone-urilor, coroborată şi cu lipsa de instruire în ceea ce priveşte utilizarea şi vulnerabilitatea acestor sisteme informatice când sunt utilizate pe internet. Au crescut şi sesizările în sfera infracţiunilor la mijloacele de plată electronice ca urmare a «exploziei» acestor instrumente de plată. Este important să fie protejate datele confidenţiale ale mijlocului de plată electronic, dar e la fel de importantă utilizarea unui sistem informatic sigur, nevirusat şi o conexiune sigură la internet“, a precizat reprezentantul IPJ. Printre cele mai utilizate metode utilizate de infractori, skimming-ul reprezintă modul prin care se pot afla informaţii despre un card şi codul PIN.

În ultimele luni, peste 80% din atacuri au avut loc la bancomatele băncilor. Dispozitivele aplicate pe bancomate cu scopul a clona cardurile de credit au atins un nivel impresionant de miniaturizare, devenind practic invizibile pentru persoane neavizate. Deghizate ingenios pentru a atrage cât mai puţin atenţia în timpul cât sunt ataşate de bancomat, dispozitivele de tip Skimmer folosite de infractori pentru clonarea cardurilor bancare se află într-o continuă evoluţie.

Se estimează că frauda cu carduri şi POS-uri a crescut cu 400% în ultimii cinci ani. Echipamentul de skimming era destul de rudimentar până de curând: un dispozitiv care se ataşa cu bandă adezivă sau spumă cititoarelor de carduri din bancomate şi camere de dimensiuni foarte mici care să capteze momentul introducerii codului PIN. Noile echipamente includ dipozitive minuscule, care încap în cititorul de carduri, camere minuscule sau obiecte care imită aproape perfect cititorul de carduri sau tastatura bacomatului, aşezate peste cele ale băncilor.

Adaugă comentariu