Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Cele aproape 200 de case din cartierul caransebeşean Jupa se vor putea racorda la apă şi canalizare.

Declaraţia aparţine chiar şefului administraţiei locale, Ion Marcel Vela, potrivit căruia primăria a finalizat încă din octombrie 2010, cu fonduri primite prin Ordonanţa 7 şi de la bugetul local, proiectul de alimentare cu apă şi canalizare în acest cartier, însă, pe parcursul anului trecut, doar 28 de familii din Jupa au optat pentru branşarea la reţeaua care are o lungime de peste patru kilometri şi este deservită de o staţie de epurare modulară, din inox. Lămuririle le-am cerut primarului Vela pentru că mai mulţi cititori ne-au semnalat faptul că au probleme cu racordarea în Jupa. Potrivit edilului de pe Timiş şi Sebeş, noua reţea, proprietate a municipalităţii, a fost predată Exploatării AquaCaraş Caransebeş.

Astfel, locuitorii care doresc să se branşeze trebuie să se adreseze acestei societăţi şi Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primărie. „Reţelele noi de apă şi canalizare sunt funcţionale şi pot fi accesate de cetăţenii din Jupa oricând doresc, prin formula legală de a deveni abonaţi ai Aquacaraş.

Anul trecut am avut 28 de cetăţeni din Jupa care s-au racordat la apă şi canalizare, după ce au primit aviz favorabil de la AquaCaraş, iar pentru 2012 avem deja o solicitare de primire a avizului de racord. În total, în Jupa, din cele aproximativ 200 de imobile, 29 sunt racordate sau în curs de racordare“, a precizat Vela.

Pentru branşarea la noua reţea de apă şi canalizare, locuitorii din Jupa au nevoie de o cerere pentru obţinerea avizului de racordare din partea operatorului de apă, un proiect executat de un proiectant autorizat, certificat de urbanism şi autorizaţie de construcţie eliberate de Primărie, urmând ca apoi să apeleze la o firmă autorizată pentru executarea branşamentului şi racordului la reţea, iar în final trebuie să încheie un contract de prestări servicii cu AquaCaraş Caransebeş.

Primarul Ion Marcel Vela a mai precizat că în 2012 vor continua şi lucrările ISPA la Caransebeş, fondurile fiind îndreptate către refacerea reţelelor de canalizare şi o nouă staţie de epurare pentru municipiu.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu