Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Autorităţile reşiţene şi cele din Kikinda au derulat o intervenţie comună la o simulare a unei situaţii de urgenţă.

O delegaţie din partea Primăriei Reşiţa a participat, zilele trecute, la o întâlnire în Kikinda, Serbia, în cadrul proiectului „Prevenirea inundaţiilor – pentru o calitate mai bună a vieţii“. Acţiunea a fost de fapt un exerciţiu comun, o simulare în managementul de urgenţă pe durata inundaţiilor.

„Partenerii sârbi au organizat două exerciţii de intervenţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, care s-au desfăşurat la un lac din localitate. Au fost salvate de la înec mai multe victime şi s-a intervenit pentru salvarea unei victime încarcerate într-un autovehicul căzut în lac. Au fost implicate forţe din Kikinda, de la Crucea Roşie, Pompieri, Clubul de Scafandri Orca, Ministerul Afacerilor Externe, Ambulanţa. Ulterior, la sediul Primăriei din Kikinda a avut loc o conferinţă unde instituţiile abilitate să intervină în cazul situaţiilor de urgenţă şi-au prezentat activitatea şi s-au purtat discuţii în vederea stabilirii unor noi direcţii de colaborare în acest domeniu“, ne informează Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Din delegaţia reşiţeană au făcut parte reprezentanţi ai Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, ai Serviciului de Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, ai Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, precum şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin. Tot anul acesta, o acţiune similară va fi organizată şi la Reşiţa.

Adaugă comentariu