Caraş-Severin, Romania

OBREJA – O partidă de vânătoare a luat o întorsătură tragică după ce un tânăr de 27 de ani și-a împușcat fratele de 16 ani, acesta stingându-se la scurt timp după incident. Potrivit IPJ, incidentul produs în comuna Obreja a fost raportat miercuri seară, în jurul orei 22.27, la 112, polițiștilor din Caransebeș.

„Din primele verificări a rezultat faptul că în data de 14 august, apelantul, un bărbat de 27 de ani ar fi plecat cu un autoturism, împreună cu fratele său și cu încă un bărbat, la vânătoare, într-o zonă situată între localitățile Iaz și Ciuta, având asupra lor o armă de vânătoare, deținută legal de acesta. Ajungând în proximitatea locului de vânătoare, bărbatul de 27 de ani, având asupra lui arma de vânătoare, ar fi coborât din mașină împreună cu fratele său, și s-ar fi poziționat într-un lan de porumb, cu scopul de a aștepta vânatul. La un moment dat, acesta ar fi observat mișcare în lan și crezând că este vânat, ar fi tras cu arma de vânătoare în direcția respectivă, moment în care ar fi auzit vocea fratelui său, strigând că l-a împușcat. Victima a fost transportată la spital, unde din păcate a decedat ulterior. S-a efectuat cercetarea la fața locului, inclusiv cercetarea autoturismului cu care s-au deplasat cele trei persoane. Din verificări a reieșit că bărbatul de 27 de ani ar fi deținător de permis de port armă“, ne informează Poliția județului.

Oamenii legii au ridicat cele două arme și telefoanele mobile, urmând să fie efectuată și necropsia.. Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

A.M.

 

5 Comments

  1. Cand te manca, te scarpini, asa-i Walty ? Erai mort dupa vanatoare, na ca-ti iasa pe nas vanatoarea .

  2. Vânător de tot rahatul.Nu are de gând să se sinucidă cumva?Doar un încărcător pentru AK-47 atât doar nimic mai mult în capul ăla de pompă.TARA DE IMBECILI!

  3. Cand toti ciumetii vor sa arate cat de barbati sunt impuscand animale nevinovate si primesc permis de port arma asta se intampla!

  4. O curtezana a spus o data: „n am intalnit vanator cu p…mare”. Vorba aia…pusca mare…pistolul mic;)

Adaugă comentariu