Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Anul trecut, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin (ITM) au fost depuse 326 de sesizări. Din acest număr, 295 de sesizări au făcut obiectul activităţii compartimentului relaţii de muncă, iar opt au vizat nerespectarea prevederilor legale din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

Potrivit declaraţiilor inspectorului-şef Ioan Jura, toate sesizările depuse în cursul anului trecut şi-au găsit rezolvarea. „Din cele 326 de sesizări, patru au fost redirecţionate către alte instituţii pentru competentă soluţionare, iar 13 petiţii au fost clasate conform art. 7 din OG nr. 27/2002, datorită faptului că proveneau de la petiţionari anonimi“, a mai precizat Ioan Jura.

Şeful ITM mai precizează că cele mai des întâlnite motive ale petiţionarilor au fost legate de: munca fără forme legale de angajare, neplata salariilor, a orelor suplimentare şi a orelor de noapte, neacordarea echipamentului individual de protecţie, condiţii necorespunzătoare privind mediul de muncă.

„Vom asigura şi în continuare soluţionarea sesizărilor venite din partea cetăţenilor, atâta timp cât se respectă legea“, a concluzionat Ioan Jura.

Roxana Bălan Nafiru

Adaugă comentariu