REŞIŢA – Curtea de Apel Timişoara a judecat apelul formulat de Ianăş Roşeţi, fost director al DADPP, judecat pentru luare de mită.
Instanţa Curţii de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de acesta şi a menţinut sentinţa Tribunalului Caraş-Severin, de doi ani şi jumătate, cu executare. Tribunalul Arad a pronunţat sentinţa în dosarul rezultat după disjungere privindu-l pe şeful Serviciului de Evaluări Medicale al Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, dr. Sebastian Telbis, judecat pentru fapte de corupţie.
Instanţa a schimbat încadrarea juridică din „luare de mită“ în cea de „luare de mită în formă continuată“. Telbis a fost condamnat la trei ani închisoare cu interzicerea unor drepturi.
Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a 31.890 lei, 3.950 euro, 100 USD, şi alte bunuri materiale. Ulterior, a fost dispusă confiscarea extinsă a sumelor de 4.120 USD, depusă la CEC Bank, a 51.244 de lei, de la CEC Bank, a 108.115 euro, depuşi la CEC Bank, 500 GBP, a cabinetului stomatologic din Timişoara, a trei autoturisme (din care două pe numele fiicei), un apartament în Timişoara pe numele fiicei lui Telbis.
Soluţia Tribunalului Arad poate fi contestată în termen de zece zile, însă a fost menţinută măsura arestului la domiciliu.