Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puţin de 300 de locuri de muncă pentru sezonieri în agricultură, la recoltarea zmeurei, sunt disponibile în Portugalia, pentru campania 2018, prin ramura Eures România.

Cărăşenii interesaţi de munca sezonieră în agricultură au oportunitatea emigrării în acest scop în Portugalia, în prima parte a anului viitor, pentru culesul zmeurei. Cele 300 de posturi sunt disponibile prin intermediul ramurii naţionale Eures. Durata contractului este de aproximativ trei luni, timpul de lucru este de 40 de ore pe săptămână, cu posibilitatea ca, în timpul campaniei, în funcţie de producţie, să se efectueze ore suplimentare. Data estimată a angajării este undeva la sfârşitul lunii februarie, începutul lunii martie 2018. Se caută persoane apte pentru munca la câmp, fiind avantajate cele cu experienţă în agricultură, în recoltarea zmeurei sau în munca în sere. Constituie de asemenea un avantaj cunoaşterea limbilor engleză, spaniolă sau portugheză, însă nu sunt necesare decât cunoştinţe de bază, fără să fie o cerinţă obligatorie.

Salariul oferit este între 603 şi 1.053 euro brut lunar, săptămâna de lucru fiind de 40 de ore, respectiv de cinci zile lucrătoare cu două zile libere prin rotaţie. Angajatorul asigură cazarea contra sumei de 2 euro pe zi, plăteşte transportul către Portugalia, iar costul acestuia va fi dedus din primele salarii.

Cei interesaţi de asemenea posturi pot lua legătura cu consilierul Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin (la sediul instituţiei sau la numărul de telefon 0255212160). Primul pas necesar este înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate, operaţiune pentru care se cer următoarele documente: o copie a cărţii de identitate, o adeverinţă medicală din care să reiese aptitudinea pentru munca în străinătate, precum şi un CV model Europass întocmit în limba română. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este data de 31 decembrie 2017.

Adaugă comentariu