Începând cu luna februarie a acestui an, au fost încheiate cinci contracte având ca obiectiv derularea Programelor Naţionale de Sănătate în unităţile sanitare cu paturi din judeţul Caraş-Severin. Este vorba despre spitalele din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Bocşa şi Moldova Nouă.
„Sumele aprobate de Casa de Sănătate Caraş-Severin şi care au această destinaţie sunt acoperitoare. Primul contract semnat din acest an are o valoare totală de 6,302 milioane de lei, dintre care 46.000 de lei sunt pentru materialele sanitare. Valoarea celui de al doilea contract este de 1,756 milioane de lei, din care pentru medicamente 1,745 milioane“, a spus Laurenţiu Mărţuică, medic şef al CAS Caraş-Severin.
Actele au fost semnate şi spitalele prestează serviciile asumate prin contracte însă până în acest moment suma decontată de „Casă“ este de zero lei. Şi lucrurile nu stau bine deloc, asta pentru că obligaţiile de plată aferente anului 2010 ale CAS până la data de 1 aprilie 2011 au fost de 901.084 de lei. Dintre aceştia, 429.145 de lei pentru programul HIV/SIDA, 344.584 de lei pentru tratamentul bolnavilor de la secţia oncologie şi 127.254 pentru programul de hemofilie.
Anca Preda