Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pe lângă aprobarea unor proiecte importante, aleşii au apreciat şi campania electorală „curată” ce se desfăşoară în judeţ.

Aprobarea modului în care s-a cheltuit o sumă de 237.700 de lei, ce fusese luată împrumut pentru proiecte de dezvoltare, acordarea titlului de cetăţean de onoare savantului Ciprian Foiaş, mărirea salariilor mai multor cadre medicale de la Spitalul Judeţean au fost doar câteva dintre proiectele aprobate marţi de aleşii judeţeni, întruniţi în şedinţă ordinară.

„Ciprian Foiaş este o personalitate a judeţului şi îmi menţin părerea că este cel mai important savant pe care l-a dat Banatul” a spus preşedintele CJ. O hotărâre importantă a vizat şi suplimentarea personalului CJ cu 28 de posturi, majoritatea pentru debutanţi. „Sunt mulţi tineri care au diplome în administraţia publică şi nu au unde să se angajeze pentru că sunt blocate posturile. Acum am reuşit să suplimentăm personalul tocmai pentru a veni în sprijinul absolvenţilor”, a precizat Sorin Frunzăverde.

Consilierii judeţeni au mai aprobat marţi Planul de Amenajare a Teritoriului Zona Intercomunal LEA 400 KV Porţile de Fier- Anina. Practic, investiţia în linia electrică aeriană vizează exproprierea unor terenuri din zona amintită, obţinerea unor autorizaţii etc. Utilizarea unui teren aflat în domeniul public al judeţului în vederea construirii unui crematoriu pentru deşeurile de la Spitalul Judeţean a fost un alt proiect aprobat marţi.

De pe ordinea de zi au fost scoase proiectele privind desemnarea altor consilieri judeţeni în ATOP. Rămân aceiaşi membri, doar preşedintele Autorităţii va fi schimbat.

Nina Curiţa

2 Comments

  1. PETIŢIE PT RECUNOAŞTEREA PARTENERIATELOR CIVILE ÎN ROMÂNIA
    (Cum exista în Franţa, Anglia, Ţara Galilor, Scoţia, Spania, Portugalia, Olanda, Germania, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Elveţia, Malta, Lichtenstein, Islanda, Ungaria, Croaţia, Austria, Andorra, Cehia, Equator, Venezuela, Canada, Statele-Unite, Mexic, Columbia, Brazilia, Argentina, Uruguay, Israel, Africa de Sud, Australia si Noua Zelanda)
    Eu am semnat, semneaza şi tu!
    http://www.petitieonline.com/vrem_parteneriat_civil_in_romania

  2. OK! A scazut somajul in CS prin crearea a 28 de posturi de birocrati…care vor produce hartii-viteza si plus valoare ioc! Locurile de munca respective se vor imparti frateste, conform algoritmului politic , cu siguranta ! Competenta si concurenta ioc, ca asa-i in tenis ! Asa se dezvolta dragul nostru judet, printre ultimele din Romania !!! E de ras daca nu ar fi trist! Dar de la asa conducatori la ce sa te astepti? Ha?!

Adaugă comentariu