Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ideea de a introduce cabinete private în spitalele publice româneşti este agreată de către manageri.

Proiectul Ministerului Sănătăţii cu privire la înfiinţarea cabinetelor private în spitale este binevenit şi poate fi implementat şi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, managerul acestuia, dr. Dumitru Secăşan, fiind un susţinător declarat.

„Totuşi, spitalele ar trebui să primească un procent mai mare din veniturile cabinetelor private, având în vedere că se asigură dotarea şi întreţinerea aparaturii. În forma actuală, dacă medicii ar avea cabinete private în spitale, 60 la sută din venituri le-ar reveni lor, 30 la sută personalului auxiliar și doar 10 la sută spitalului. Or, zece procente pentru spital este puţin. Din această sumă, spitalul va trebui să întreţină aparatura. Un aparat, oricât de nou ar fi, are nevoie de mentenanţă şi de reparaţii. Ideea în sine este bună, însă procentele ar trebui revizuite”, a precizat dr. Dumitru Secăşan.

Acesta agreează ideea ministerului legată de practicarea medicinei exclusiv în unităţile spitaliceşti, pentru că astfel spitalele vor deveni cei mai mari furnizori de sănătate. Potrivit proiectului, după ce vor face serviciile de gardă la stat, medicii vor putea practica medicina și în sistem privat, în același spital. Pentru aceasta, însă spitalele trebuie să asigure cabinete mai moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație.

„Un astfel de cabinet privat, ce să funcţioneze în cadrul spitalului, este posibil la Reşiţa, deoarece, de ceva timp, suntem preocupaţi să tranformăm ambulatoriile din spitale, într-o unitate de ambulatoriu de specialitate, care să fie dotat cu aparatură la cele mai înalte standarde”, a mai amintit managerul SJU Reşiţa.

Flavius Rotariu

 

1 Comment

  1. Fain ! saracul om bolnav nu o sa mai stie unde anume este la privat s-au la stat , toata mascarada asta este facuta cu un scop bine definit anume ca atunci cind bolnavul vine pentru o urgenta si sa nu mai faca un drum pina la cabinetul domnului doctor sa nu se piarda pe traseu la alt cabinet mai ieftin s-au sa nu se mai duca de fel, alt scop este ca dupa ce au obtinut cabinete gratuite in proprietate de-a moca de la stat mai vreau si cabinet in cadrul spitalului ! ne prescrieti medicamentele cele mai scumpe si care nu sunt compensate,trebuie sa platim pentru o consultatie ulterioara,trebuie sa platim coplata la internare ,trebuie sa ne aducem medicamente de acasa,trebuie sa mergem sa facem consultatii la cabinetele private pe bani nostri pe timpul internarii si multe altele, sa va fie rusine domnilor doctori !

Adaugă comentariu