REŞIŢA – Nu mai puțin de 37,3 milioane euro a cheltuit în 2014 Consiliul Județean Caraș-Severin pentru diverse achiziții publice.
Potrivit unei analize realizate de ziarul Gândul, pe baza contractelor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, județul nostru ocupă locul al 15-lea într-un clasament al cheltuielilor la nivel local. Cei mai mulți bani, peste 31 de milioane de euro, s-au dus către proiectul sistemului integrat de management al deșeurilor, însă sume mai mici au fost îndreptate și către infrastructură (2,6 milioane), programul „Cornul şi laptele” (un milion de euro) etc. Aceeași analiză relevă faptul că peste 37 de milioane de euro au fost acordate de administrația județeană din Caraș-Severin pe baza a 12 contracte și direcționate către 16 firme sau asocieri de companiicare le-au câştigat, fie integral, fie parţial.
Licitația deschisă a fost principalul mod prin care diferite firme au obținut banii CJ, însă nu au lipsit nici cererile de ofertă sau negocierea. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) până la data de 10 decembrie 2014 inclusiv, trimestrul al treilea a fost perioada cu cele mai multe contracte semnate (cinci), în timp ce cel mai profitabil a fost trimestrul al doilea, atunci când au fost atribuite sumele cele mai consistente (21 de milioane de euro).