Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Luptătoarea reșițeancă s-a aflat pentru câteva zile în orașul natal, alături de soțul ei.

Sportivii reșițeni nu uită de unde au plecat. Este și cazul luptătoarei Roxana Năstrușnicu, campioană a României, adăugându-și în palmares numeroase prezențe pe podium în competițiile interne, fiind și medaliată la Campionatele Europene. Iar în 2005 a fost desemnată cea mai bună sportivă a județului Caraș-Severin. De doi ani și jumătate ea locuiește în Indonezia, fiind căsătorită cu luptătorul Indra Satria Prakarsa. Aflată în vacanţă la Reşiţa, Roxana a avut bucuria de a reîntâlni vechi prieteni, dascăli şi colegi cu care a ţinut mereu legătura prin intermediul internetului: „Mă simt onorată să fiu în această sală unde am început de când eram mică, de la vârsta de nouă ani, ne-a spus Roxana Năstrușnicu. Sunt fericită că sunt aici împreună cu soțul meu din Indonezia. În prezent sunt antrenoare în Indonezia, la o grupă de fete. Mai concurez și eu, în luna decembrie am luptat și am câștigat titlul național în Indonezia, la categoria 69 de kg“. Roxana Năstrușnicu a vorbit și despre nivelul luptelor din Indonezia: „Nu este chiar atât de ridicat ca la noi, dar începe să se muncească, se pune cărămidă peste cărămidă și mai târziu va fi bine. Trebuie să vrei să muncești, dacă ai și-o saltea să muncești, poți să faci treabă.“

Soțul Roxanei, și el luptător, este foarte încântat de ceea ce a găsit la Reșița: „Este un oraș curat dar este foarte frig, spune zâmbind Indra Satria Prakarsa. Îmi place aici în România, oamenii sunt foarte buni, dar puțin morocănoși față de ce este în Indonezia. Când am venit în România, am fost foarte bucuros să văd pentru prima oară zăpadă. În sala de lupte de la Reșița am luat parte la antrenamentele domnului antrenor Adrian Dacica. Se muncește mai mult decât la noi și pot spune că îmi place.“ „Aș vrea să-i mulțumesc domnului antrenor Adrian Dacica, pentru că întotdeauna este alături de mine și m-a învățat să fiu o luptătoare, atât în viața de zi cu zi, cât și în concursuri, pe saltea, mai spune Roxana Năstrușnicu. De asemenea, îi mulțumesc și doamnei Liliana Dacica, datorită dânsei soțul meu a putut primi viza pe baza unei invitații, îi mulțumesc domnului director Rusalin Fâc și tuturor celor care ne sunt alături.“

Mă bucur foarte mult că una dintre cele mai bune sportive ale secției noastre de lupte, Roxana Năstrușnicu, a venit acasă cu soțul ei, ne-a spus antrenorul emerit Adrian Dacica. Mă bucur că ea continuă activitatea sportivă cu succes și sper să continue în acest fel și pe viitor.“

Mă bucură faptul că fosta noastră sportivă, o performeră a secției de lupte a Clubului Sportiv Municipal Reșița, campioană națională și medaliată la Europene, s-a întors acasă și nu a uitat de unde a plecat, trecând și pe la sala de lupte, a spus la rândul său Rusalin Fâc, directorul general al C.S.M.R. Ea a venit aproape zilnic în sala de lupte și ne bucurăm cu toții că și-a continuat activitatea sportivă.“

Roxana Năstrușnicu s-a bucurat alături de soțul ei de o binemeritată vacanță în România, urmând ca vineri să se întoarcă în Indonezia.

 

Adaugă comentariu