Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Croații din județul Caraș-Severin au reprezentat cu succes România la Jocurile Mondiale Croate. S-au clasat pe locul 2 la fotbal pe teren mare, având prezențe pe podium și la tenis și badminton. Uniunea Croaților din România a participat la toate edițiile, din 2006 până în prezent.

Cea de-a patra ediție a Jocurilor Mondiale Croate a avut loc săptămâna trecută, în capitala Croației, Zagreb. Întrecerea a reunit cel mai mare număr de participanți, de la ediția inaugurală (2006) până în prezent. Au fost 900 de concurenți din comunitățile croate din întreaga lume și 150 de participanți de pe teritoriul croat. Concurenții au provenit din 31 de țări: Angola, Argentina, Australia, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bolivia, Brazilia, Muntenegru, Chile, Danemarca, Ecuador, Franța, Croația, Italia, Irlanda, Canada, Macedonia, Olanda, Paraguay, Peru, România, Statele Unite ale Americii, Slovacia, Slovenia, Serbia, Elveția, Suedia, Tanzania, Marea Britanie și Venezuela. „O singură inimă, o singură Croație”, este genericul sub care s-a desfășurat manifestarea din acest an.

Este o mândrie să purtăm steagul României!

Comunitatea croată din România, concentrată în județul Caraș-Severin, este prezentă încă de la prima ediție, iar în 2014 s-a întors acasă cu marele trofeu la fotbal. Prezența sportivilor care au reprezentat România la Jocurile Mondiale Croate a fost posibilă în mare măsură și datorită sprijinului acordat de Giureci-Slobodan Ghera, deputat din partea Uniunii Croaților din România (UCR), născut la Carașova, în județul Caraș-Severin. Parlamentarul a fost conducătorul delegației venite din România. „Pentru noi, croații din România, înseamnă legătură vie cu țara mamă, Croația. La Jocurile Mondiale au participat toți croații, din întreaga lume. Deschiderea oficială a fost la Zagreb, sub patronajul președintelui Republicii Croația, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, al Parlamentului Croat, al Guvernului Croat. Jocurile Mondiale înseamnă foarte mult pentru croații care sunt în întreaga lume, pentru că nu e vorba numai de jocuri, e vorba și de cultură, de socializare, de cunoaștere, de respect între croații care conviețuiesc în diferite țări. Au fost participanți din mai toate continentele. A fost o splendoare să participăm la, așa cum o numesc croații, «Crolimpijada». Noi am fost prezenți la toate edițiile. Pentru noi, croații, este o mândrie să participăm la întrecerile din Croația, purtând steagul României”, a declarat președintele Uniunii Croaților din România, Giureci-Slobodan Ghera, pentru caon.ro și Jurnal de Caraș-Severin.

Fără gol primit până în finală!

Alcătuită din fotbaliști care evoluează în Liga a IV-a, chiar a III-a, sau unii care au făcut junioratul în Valea Domanului, selecționata de fotbal a croaților din România a fost repartizată într-o grupă alături de Germania, Austria și Slovenia, învingându-le pe toate, fără să primească gol: 3-0 cu Slovenia, 1-0 cu Germania, 6-0 cu Austria. Și în semifinale croații din Caraș-Severin au ieșit învingători, fără gol primit, 2-0 cu Australia. Doar Bosnia-Herțegovina a reușit să-i învingă pe croații veniți din România, 2-0 într-o finală decisă în prima sa parte.

Lotul echipei croate din România i-a cuprins pe: Petar Domăneanț, Milan Cheda, Boșco Vișatovici, Daniel Vasilcin, Milorad Banac, Milovan Ghera, Andrei Vaștag, Angelo Schinteie, Ivan Hațegan, Micola Mateia, Marian Udovița, Doru Ivănoaica, Roland Jivan, Roberto Muselin, Petre Ribar, Gheorghe Ribar.

Nu doar la fotbal s-au remarcat croații din Caraș-Severin, ci și la badminton, disciplină la care Nicolae Mihalcea și Muselin Mihai au obținut locul al treilea în proba de dublu, dar și la tenis.

badminton