ANINA – A doua ediţie a „Rockline Fest”, are loc în zilele de 24 şi 25 iunie pe platoul Bucegi. Organizatorii, Asociaţia Adrenaline (AA), Primăria Anina şi Asociaţia Munţii Aninei, aduc deopotrivă concerte rock şi activităţi sportive specifice, care să asigure ceea ce organizatorii numesc „doza de adrenalină”.
AA înseamnă un nucleu de zece oameni inimoşi, cărora li se adaugă voluntari la fel de inimoşi. Au sediul în Timişoara dar sunt activi la Anina. Vineri seara, pe scenă vor urca trupele „The Case” şi „Milting Dice” iar sâmbătă vor cânta clujenii de la „Truda”, trupă formată în 2006 şi cunoscută iubitorilor de heavy metal. „Concertele vor începe la lăsarea întunericului şi vor fi urmate de after party-uri de la care nu va lipsi focul de tabără. Accesul la concerte este gratuit”, am aflat de la Gelu Kortvelyesi care, alături de Pavel Ambrosă, se ocupă de latura rock a evenimentului. Trebuie spus că, în program, ar putea apărea şi alte nume decât cele de pe afiş.
Iubitorii senzaţiilor tari îşi pot lua contra cost „doza de adrenalină” cu tiroliana, pendul jump-ul sau slack line-ul, făcute de oamenii de la AA şi amplasate în păduricea de la marginea Bucegilor. Tot băieţii inimoşi de la AA vor face totul pentru siguranţa celor care se vor încumeta să încerce senzaţiile tari. Trebuie spus că „responsabili” cu adrenalina sunt George Lungu, Robert Zoia şi Flavius Cernescu.
„Ediţia de anul trecut a ieşit foarte bine. Mulţumim primăriei, fimelor locale şi persoanelor fizice care ne-au ajutat în organizare. Ne dorim să ţinem acest festival în fiecare an şi să-l dezvoltăm de la an la an, întrucât vrem să ne promovăm oraşul”, a încheiat Pavel, care invită iubitorii de rock şi natură să participe la eveniment în număr cât mai mare.