Caraş-Severin, Romania

Jurnal CS a mai relatat cum, după vânătoarea din acest an de la Balc, la care singurul invitat din Caraş-Severin a fost primarul Bozoviciului, Aurel Miclea, au avut loc o serie de discuţii despre mutarea domeniului de vânătoare din Bihor în Caraş-Severin. Locul vizat a fost Valea Almăjului, iar zona a fost vizitată chiar de omul de afaceri Ion Ţiriac, care s-a arătat încântat.

Intenţia rămâne, însă lucrurile se vor derula mai greu, deoarece din cele 3.000 de hectare pe cât trebuie să se întindă domeniul, circa 2.000 fac parte din rezervaţiile Semenic-Cheile Caraşului şi Cheile Nerei-Beuşniţa.

„Legislaţia e foarte strictă, de la faptul că nu se poate construi nimic în aceste parcuri naturale până la interzicerea armelor. Noi încercăm să facem demersuri, poate ajungem la o soluţie. Nimeni nu vrea să distrugă nimic şi se ştie ce benefic ar fi pentru zonă dezvoltarea acestui proiect. O investiţie de peste 10 milioane de euro când s-ar mai realiza în Valea Almăjului dacă nu acum? Mulţi localnici ar avea locuri de muncă. Sper ca demersurile de până acum să aibă rezultate“, ne-a spus primarul Aurel Miclea.

Nina Curiţa

1 Comment

  1. gheorghe.cipu Reply

     As dori sa fac o corectie ,, cele doua arii protejate sunt incadrate conform L5/2000 ca Parcuri Nationale ( atentie e diferenta intre Parc Natural si Parc National )
    .Legislatia specifica parcurilor naturale este mult mai permisibila , inclusiv vinatoarea este permisa in anumite zone , cu aprobarea cotelor de recolta de catre Consiliul Stiintifc al parcului
    In Parcurile Nationale conform L 407/2007 , vinatoare este interzisa

Adaugă comentariu