REŞIŢA – Topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România, ajuns la a șaptea ediție, include și în acest an Reșița.
Nicio noutate față de anul trecut în clasament, reședința județului Caraș-Severin staționând și în 2019 pe poziția a 12-a. Să fie doar o coincidență? Pentru că dacă ne luăm după clasamentul principalilor investitori din Reșița, s-ar putea să avem semne de întrebare asupra acurateții acestui top. Asta pentru, că alături de societăți profitabile gen TMK Reșița, Pangram sau Electroechipament, firme ca C+C SRL sau AquaCaraș sunt prezentate de cei de la Forbes printre cele mai importante companii din Reșița, deși cele două se află în mari dificultăți financiare. Ca să nu mai vorbim că de alți agenți economici destul de importanți, gen Autoliv, prestigioasa revistă economică nici nu a auzit. Poate şi pentru că Autoliv nu are sediul principal în judeţ.
Mai mult, jurnaliștii Forbes afirmă că în Reșița mai activează și SEBN, producător de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule, „una dintre cele mai importante companii din reședința județului Caraș-Severin”. Doar că SEBN activează de la înființare la Buchin, singura tangență cu Reșița fiind reșițenii care fac naveta zilnic la producătorul de cabluri din comuna de lângă Caransebeș.
Metodologia prin care Forbes a departajat orașele s-a bazat pe criterii precum Produsul Intern Brut, salariul mediu, stocul de investiții străine directe, rata șomajului, numărul de firme active, cifra de afaceri și profitul net mediu, dar și rețeaua de drumuri publice modernizate și căile ferate, precum și stocul de locuințe sau numărul de unități de învățământ.
Concluzia e una singură: cu sau fără topul Forbes, Reșița poate fi o soluție pentru cei care doresc să investească aici.
Nina Curiţa