REȘIȚA – Echipa Colegiului Național „Traian Lalescu” a câștigat sâmbătă, 1 aprilie, faza zonală a Cupei Tymbark Junior la fotbal, categoria de vârstă U10 (clasele III-IV).
Cupa Tymmbark Junior a continuat sâmbătă, 1 aprilie, pe terenul sintetic din Valea Domanului, cu meciurile de la categoria U10. Cinci echipe școlare de fete și șase de băieți s-au întrecut pentru supremație la această categorie de vârstă. Spre bucuria gazdelor, în competiția băieților s-a impus echipa Colegiului Național „Traian Lalescu” Reșița, care va avea șansa de a reprezenta Caraș-Severinul la finala pe țară, programată la Timișoara. După ce au câștigat grupa din care au făcut parte, elevii profesorului Cristian Bercsenyi au disputat finala zonală, contra echipei Liceului de Artă „I. St. Paulian” Drobeta-Turnu Severin, de care au dispus cu 4-0. O finală în care micii elevi din Reșița au fost la înălțime, iar talentatul Ianis Doană, elev în clasa a III-a, fiul lui Leontin Doană, antrenorul echipei fanion a județului, CSM Reșița, a făcut spectacol. A driblat, a marcat, a fost prezent pe tot terenul, în atac, în apărare, mereu primul la întâlnirea cu mingea.
Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița a acaparat toate cele trei premii speciale ale categoriei U10 băieți, diplomele fiind oferite de AJF Caraș-Severin. Astfel, golgheterul întrecerii a fost Teo Micșa, cel mai tehnic jucător Ianis Doană, iar cel mai bun portar – Mihai Traia.
„Îmi felicit din suflet copiii, au dat dovadă de caracter, de voință și dăruire. Le place fotbalul, se vede în teren și mă bucur să-i văd jucând cu tot devotamentul”, a spus profesorul Cristian Bercsenyi.
În competiția fetelor, Caraș-Severinul a fost reprezentat de echipa Colegiului Național „Mircea Eliade” Reșița, pregătită de prof. Radoiță Iovanovici. Fetele de la „Mircea Eliade” s-au clasat pe locul al treilea, câștigătoarea fazei zonale de la Reșița fiind echipa Școlii Gimnaziale Nr. 6 Drobeta-Turnu Severin.
„Se fac aceste ierarhii, dar pentru mine toți ați fost învingători”, a spus inspectorul de specialitate Ionel Moatăr, de la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.
Duminică, 2 aprilie, în Valea Domanului vor avea loc meciurile de la categoria U12 (elevi din clasele V-VI). Județul Caraș-Severin va fi reprezentat de Liceul teoretic „Traian Vuia” Reșița (prof. Silviu Izvernar) la băieți, respectiv Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița (prof. Cosmin Buda) la fete.