Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Trenuleţul şi caruselul copilăriei, autobuzele, atelierul şi canapeaua Moşului, sunt doar câteva din surprizele pregătite în special pentru cei mici. Primarul Ioan Popa vorbea despre un program special de sărbători cum n-a mai văzut urbea, iar reprezentanţii municipalităţii ne spun că inaugurarea festivă a Târgului de Crăciun va fi una cu lumină, muzică și teatru pentru copii!

„Cea de-a II-a ediție a Târgului de Crăciun din Reșița va fi inaugurată în 6 decembrie, de Moș Nicolae, de la ora 17.00, și se va încheia în 6 ianuarie 2018. Această ediție reunește expozanți și producători din județ și din țară, cel mai mare număr de până acum, dar și atracții numeroase pentru copii. Pe lângă toate acestea, conceptul scenografic și de iluminat este unul deosebit, ceea ce va face din Centrul Civic al Reșiței o zonă de poveste. Amenajarea, în premieră, a Centrului Civic, va cuprinde căsuțe cu produse de artizanat și produse tradiționale, dar și spații dedicate exclusiv copiilor: Atelierul lui Moș Crăciun, Canapeaua Moșului, ateliere unde copiii vor avea diverse activități creative, zonă de joacă pentru copiii cu trenuleț și carusel“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Dar asta nu e tot! Pentru amenajarea centrului se vor folosi ornamente noi și toți cei dornici să rămână cu o amintire se vor bucura de un inedit colț foto cu tematică de sărbători. Urmând exemplul anului trecut, pe scena amplasată în Piața 1 Decembrie 1918 vor fi prezente, timp de 20 de zile, școlile din municipiu, fiecare cu programe artistice diferite, cluburi sportive, culte religioase și asociații de cultură din oraș, din țară și străinătate. În plus, în fiecare sâmbătă, reșițenii vor avea parte de concerte susținute de artiști români în vogă, după cum ne promit organizatorii.

Iar pentru noaptea de Revelion, municipalitatea a pregătit un superconcert care se va încheia la miezul nopţii, cu un inedit foc de artificii.

Pe toată durata Târgului de Crăciun, municipalitatea va pune la dispoziția reșițenilor autobuzele Moșului, două curse speciale de transport în comun, gratuite, care vor circula din oră în oră, zilnic, între orele 16.00 şi 21.00, care să lege cartierele urbei de Centrul Civic.

Adaugă comentariu