Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aşa consideră specialistul în istorie industrială, Ada D. Cruceanu, şi nu numai, asta cu atât mai mult cu cât peste numai doi ani, Reşiţa va sărbători un sfert de mileniu de istorie industrială.Punctul de vedere a fost susţinut zilele trecute, cu prilejul expoziţiei foto-documentare „Reşiţa şi fabricaţia de locomotive cu abur pe placa turnantă a istoriei naţionale“, realizată la Centrul german de Walter Fleck, eveniment ce a prefaţat ziua de astăzi, 3 iulie 2019, când se împlinesc 248 de ani de industrie la Reşiţa.

„Ultimii mohicani care mai credem în istoria industrială a Reşiţei, la 248 de ani de când flacăra celor două furnale s-a aprins, a spus specialistul în istorie industrială, ştim bine că ea încă mai pâlpâie. Ştim şi că ea ar mai fi putut produce câteva sute de metri de fier din nobilul fier al Reşiţei, astfel încât balustrada Bârzavei să fie marcată de acest fier nobil, nu de ceva care, sigur, arată foarte bine şi, probabil, înseamnă viitorul. Un alt viitor, care înseamnă definitiv moartea industriei reşiţene şi nu doar a industriei, ci şi a spiritului Reşiţei. E vorba de acel spirit care spunea că uzinele fac parte din oraş, oraşul face parte din uzine şi care împreună au construit Reşiţa. Astăzi, fiecare merge pe drumul lui şi nu putem decât să sperăm că vor fi bune ambele drumuri. Aşadar, dacă la 3 iulie 1771 s-au aprins şi au fost botezate cele două furnale, prin serviciul religios al preotului romano-catolic de la Caraşova, la vremea respectivă Reşiţa existând ca Reşiţă Română în afara unui areal romano-catolic, evident că pentru Reşiţa Montană a fost invitat preotul romano-catolic, care a sfinţit cele două flăcări, pentru cele două furnale“.

Între numeroasele remarci, demne de reţinut nu doar de cititorii fideli ai publicaţiei, ci şi de autorităţi, care pot acţiona în acest sens, Ada D. Cruceanu a subliniat: „Cele două furnale aveau la vremea respectivă zece metri înălţime şi, de-a lungul timpului, au suferit intervenţii tehnologice, absolut necesare. Ceea ce este important, însă, pentru toată lumea, în special pentru Europa, e faptul că furnalele au rezistat şi rezistă şi cuptorul cu arc voltaic, pe aceeaşi vatră, ceea ce înseamnă un sit special, pentru care Reşiţa ar fi meritat să fie protejată UNESCO, pentru că aşa ceva, adică sit în sit, nu se mai găseşte“.

Revenind pe firul roşu al istoriei Reşiţei industriale, în lucrarea sa „Căutări prin ceaţa memoriei“, Mircea Rusnac face câteva precizări referitoare la „Începuturile Reşiţei“, specificând documentat care este „puncut zero“ al Reşiţei industriale“: „La 3 iulie 1771, călugărul franciscan Michael Grozdich de la Caraşova săvârşea slujba prin care erau sfinţite cele două furnale, care erau botezate cu acest prilej «Franciscus» şi «Josephus». Denumirile le erau date, desigur, în cinstea principalilor conducători ai lucrărilor, Franz Müller von Reichenstein şi Joseph Desiderius Redange, care, ambii, asistau la ceremonie. Pe fiecare dintre cele două furnale a fost montată câte o placă din fier turnată, având următoarea inscripţie în limba latină: «La ordinul augustei Tereza, sub îngrijirea lui Müller şi Redange s-a ridicat acest furnal». () Tot atunci, funcţionarul administrativ Engelbert Scheuchenstein (redat în alte lucrări sub diferite forme corupte) şi controlorul Joseph Lammer redactau pentru Direcţiunea din Oraviţa un entuziast proces verbal, în care evenimentul era eternizat prin următoarele cuvinte: «Prin prezenta suntem în situaţia de a anunţa cu deplină bucurie şi supuşenie cum că în prezenţa domnilor asesori ai Direcţiei, von Müller şi Redange, ambele cuptoare înalte de la Reşiţa au fost pornite la 3 iulie, dându-li-se la sfinţire numele de Franciscus şi Josephus. Sub oblăduirea lui Dumnezeu, acestea funcţionează constant atât de bine, cum doar ţi-o poţi dori şi, în ciuda multelor şi marilor ape care se constată aici, nu s-a întâmplat şi nu se observă nici urmă de avariere».

Cât despre dezideratul ca Reşiţa industrială să fie protejată UNESCO, nimic nu e pierdut. Cu o condiţie, însă. În cei doi ani care au mai rămas până la aniversarea a 250 de ani de atestare documentară, cei în măsură să facă demersurile necesare să se grăbească.

Alexandra Gorghiu

1 Comment

  1. Eu zic sa lasam trecutul in urma. Nu sa dam uitarii si sa stergem cu buretele dar pur si simplu ce a fost a fost. Daca o sa ne cramponam si o sa traim din amintiri vom stagna.

    Resita trebuie sa faca pasi concreti si sa ne adaptam realitatilor anului 2019, in care domeniul digital si tehnologic au intaietate.

    OK, se face mall. OK, se face si Aqualand. Se mai construieste si un ansambu rezidential, foarte tare. Dar aceste obiective aduc doar putina plus-valoare orasului.

    Peste tot in lume in orasele care se dezvolta puternic, Primariile au parteneriate cu Universitatile si acceseaza fonduri europene si contruiesc Clustere IT Tech si incubatoare de afaceri pentru incurajarea tinerilor antreprenori in domeniile digitale avansate. Timisoara si Clujul au inteles asta si de aia se dezvolta pe rupte.

    Tot aceste orase au o stategie Smart City, care la fel e un catalizator al dezvoltarii sustenabile. In aceasta directie trebuie sa mearga si Resita si Caras-Severin-ul.

Adaugă comentariu