REŞIŢA – Un inginer reşiţean ne-a relatat un fenomen pe care l-a observat în urmă cu mai bine de jumătate de veac.
Mă numesc Gheorghe Rozovleanu, sunt din Reşiţa şi am lucrat timp de 20 de ani ca inginer la electrificarea judeţului, inclusiv a cabanelor de pe muntele Semenic, încă din anul 1962, când linia electrică ajunsese la 1.344 de metri înălţime, fiind unică în România.
În ziua de 29 martie 1968 am venit acasă de la serviciu trecând prin piaţa de lângă blocul în care locuiesc. Privirea mi-a fost atrasă de coşul plin de găini al unui ţăran din zonă. Am fost surprins să observ şi un cocoş cu penaj foarte colorat care a bătut din aripi şi a privit în sus de parcă ar fi văzut un uliu. M-am uitat şi eu în sus, dar nu am văzut nimic şi nici cei din jurul meu nu au văzut nimic. După câteva minute m-am uitat din nou pe cer şi am observat un punct negru deasupra zonei numite de reşiţeni Dealul Golului. Oamenii mai în vârstă nu vedeau acest punct cu ochiul liber. Am reuşit să împrumut un binoclu Zeiss-Icon de 2×500 şi când am privit spre punctul respectiv m-am speriat de dimensiunea uriaşă a acestuia.
Prima dată, am crezut că văd un balon mare, dar care nu se mişca deloc. Binoclul fiind gradat, am putut să calculez dimensiunile obiectului care staţiona la 15 kilometri în aer, având o strălucire albă metalică sau violetă. Observaţia a fost făcută între ora 15.30 şi din nou la ora 18.00, după care am înapoiat binoclul împrumutat. A doua zi, de dimineaţă de la ora 7.00 şi până la ora 18.30, imaginea punctiformă se afla în acelaşi loc, fiind observată de sute de concitadini care au avut un binoclu. După orele 19.00, în data de 30 martie 1968, OZN-ul nu a mai fost observat decât la o staţie radar, când a traversat Dunărea. Ca atare, nava extraterestră uriaşă a staţionat deasupra municipiului Reşiţa timp de 25 de ore şi jumătate. În revista „Magazin“ care a apărut în duminica următoare a fost publicată o schiţă a obiectului, fără dimensiuni.
Autorii Ion Hobana şi Julien Weverberg au consemnat fenomenul respectiv în cartea „OZN, o sfidare pentru raţiunea umană“, şi potrivit lor, durata de staţionare la punct fix nu s-a mai întâlnit la nicio observare anterioară. Nici în alte cărţi sau materiale de profil, precum „Experienţa OZN“ (1972), autor Allen Hyneck, sau în cele în care au fost semnalate întâlniri de gradul I, II sau III, nu sunt staţionări mai mari de două, trei ore. Ca atare, staţionarea obiectului de la Reşiţa într-un punct fix constituie un record care nu a mai fost egalat în nicio descriere din literatura de specialitate. Până la observaţia mea din martie 1968, nu am crezut în apariţia OZN-urilor, însă în anii următori am observat alte apariţii în timpul activităţilor mele în teren.
Gheorghe Rozovleanu