REŞIŢA – Spunea prefectul judeţului, de Ziua Eroilor, referindu-se la jertfa celor care fac posibil acest lucru.
Ziua Eroilor a debutat, joi, 9 iunie, în Piaţa Tricolorului din Reşiţa, cu săvârşirea serviciului religios, moment urmat de o scurtă alocuţiune susţinută de Florenţa Albu, prefectul de Caraş-Severin: „Este o zi specială pentru noi, românii, este ziua în care noi celebrăm eroii neamului şi sărbătorim praznicul Înălţării Domnului Nostru Isus Hristos. (…) Suntem datori să ne plecăm frunţile, cu adâncă recunoştinţă, în faţa eroilor neamului, şi să continuăm să preţuim valorile pentru care ei s-au jertfit. Glorie eternă eroilor naţiunii şi Dumnezeu să binecuvânteze România!“
A urmat depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor din piaţă, evenimentul încheindu-se cu ceremonialul militar al defilării detaşamentului de onoare. „Cred că este o zi specială pentru fiecare dintre noi, pentru că mulţi avem undeva, departe în neam, eroi, a precizat Florenţa Albu. Oameni care au pierit pe fronturi, în închisorile comuniste, care s-au jertfit pentru patria noastră. Simt că trebuie să vărsăm o lacrimă pentru ei şi să le mulţumim pentru jertfa lor pentru ţara asta, pentru ca noi să fim aici. Ar trebui să ne străduim mai mult să le facem cinste şi să nu fie în zadar efortul şi jertfa lor“. La eveniment au participat reşiţeni de toate vârstele, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, veterani de război, precum şi cadrele militare în rezervă şi în retragere.