Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Peste 60 de peşteri şi avene au fost depoluate şi ecologizate timp de doi ani în judeţ.În cadrul unui proiect LIFE+, implementat în regiunea de Vest a ţării au fost reabilitate 65 de peşteri închise publicului, obiective ce fuseseră degradate. Printre obiectivele proiectului s-a numărat şi conservarea zonelor de hibernare, naştere şi hrănire a populaţiilor a 11 specii de chiroptere (lilieci).

„În cadrul planului de acţiune au fost evaluate 753 de cavităţi din punct de vedere al stării de conservare, 13 specii de lilieci au fost cartate, dar am amplasat şi containere, precum şi panouri informative. În fapt, 72 de cavităţi au fost reabilitate morfologic, alte 60 au fost depoluate de deşeuri menajere, au fost montate 45 de grilaje de fier la intrările în cavităţi“, a precizat Bogdan Bădescu, preşedintele Asociaţiei Speologice Exploratorii Reşiţa, organizaţie care a oferit asistenţă tehnică beneficiarului proiectului – Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara.

În cadrul activităţilor de depoluare, au fost extraşi 339 de metri cubi de deşeuri menajere şi animaliere, în cadrul unei campanii de peste zece luni, în care au fost angrenaţi 30 de specialişti, speologi şi muncitori. „Prin măsurile de reabilitare, depoluare şi protecţie realizate şi prin activităţile de informare şi conştientizare, proiectul a contribuit la îmbunătăţirea stării de conservare a habitatelor subterane şi repopularea unora abandonate. De asemenea, s-a contribuit la un sistem de colectare selectivă a deşeurilor în unele zone ale sitului Natura 2000 Semenic – Cheile Caraşului (Caraşova, Iabalcea şi Cuptoare)“, a mai precizat Bădescu.

Flavius Rotariu