Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Atletul de la Universitatea Reşiţa a fost selecţionat în lotul României pentru C.E. de la Dublin.

După ce a participat cu succes la Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, unde a câştigat proba sa preferată, 3.000 m obstacole, sportivul Alexandru Ghinea, de la Universitatea Reşiţa, a fost selecţionat în lotul României pentru participarea la Campionatul European pe echipe, Liga I, competiţie care va avea loc în 22-23 iunie, la Dublin, în Irlanda.

Până la acea competiţie, atletul clubului reşiţean va efectua un stagiu de pregătire la Snagov. După întrecerea de la Dublin, pe Alexandru Ghinea îl aşteaptă o altă provocare, urmând să participe la Kazan, în Rusia, la Jocurile Mondiale Universitare, în perioada 6-17 iulie.

Acolo va reprezenta Universitatea Eftimie Murgu de Reşiţa, fiind student la Facultatea de ştiinţe Economice, specializarea Marketing. Pentru Alexandru Ghinea, care vine după un sezon presărat de accidentări, titlul obţinut săptămâna trecută pe Stadionul Dinamo, la Internaţionalele României, îi dă încredere că poate reveni în prim-planul întrecerilor de atletism.

De acest lucru este convins şi directorul Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa, prof. Octavian Măzăran, care are mare încredere în specialistul probei de 3.000 m obstacole. Alexandru Ghinea reapare în competiţii după accidentarea care l-a făcut să piardă o mare parte a sezonului trecut. Dar, ambiţios din fire, a trecut şi peste acest obstacol, nu numai peste cele de pe pista de concurs.

Adaugă comentariu