Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Și la Caransebeș, Pro România a încercat să ironizeze PSD, punându-și bannerele electorale sub cele ale colegilor de până mai ieri. S-a întâmplat pe o stradă lângă Piața Gugulanilor, în apropierea unei firme de pompe funebre, ceea ce a stârnit un val de ironii pe rețelele de socializare la adresa ambelor partide.

Revenind la lucruri mai serioase, trebuie spus că fiecare partid a primit din partea Primăriei Caransebeș locuri bine stabilite pentru amplasarea materialelor electorale, doar că unele formațiuni nu le-au respectat în totalitate, amplasându-și bannerele și în alte părți. Întrebat de situație, primarul Felix Borcean a precizat că orice partid care nu respectă locurile stabilite pentru care a primit autorizație va fi amendat, iar materialele electorale vor fi date jos.

„Am auzit de această situație, este un model uzitat în mai multe zone ale țării, este o șicană de campanie între PSD și Pro România, este un război fratricid dacă vreți, probabil o glumă care încearcă să popularizeze ambele partide. Cert este că bannerul nou amplasat, al celor de la Pro România, era ilegal amplasat și a fost dat jos. Toate partidele au solicitat autorizație, fiecare formațiune politică a primit locurile exacte unde trebuie să-și amplaseze bannerul, a mai existat o situație de acest gen din partea USR, un mash, am înțeles, amplasat fără știrea noastră, a Primăriei, în ambele situații am procedat la fel, au fost date jos. Și cu sancțiuni, bineînțeles, au fost amplasate fără autorizare”, a explicat Borcean.

Cu bannerul din piață dat jos, Pro România a găsit o altă modalitate de a-și face reclamă electorală, amplasând un banner în plin Centru Civic, pe o clădire monument istoric, care aparține fostului vicepreședinte PSD Caraș-Severin până acum câteva săptămâni, omul de afaceri Ion Bejeriță. Și în acest caz, municipalitatea a anunțat sancțiuni și îndepărtarea reclamei electorale. Care încă tronează în centru, iar din precampanie mai sunt doar câteva zile…

Adaugă comentariu