Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Zilele trecute, poliţiştii cărăşeni au desfăşurat acţiuni şi controale pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale şi pentru verificarea legalităţii sacrificării şi comercializării acestora.

Acţiunile s-au desfăşurat pe raza întregului judeţ, principalul scop al acestora fiind identificarea autorilor de infracţiuni şi a persoanelor care vând ilegal animale în abatoare şi pieţe, identificarea şi confiscarea cărnii provenite din sacrificări ilegale, precum şi combaterea evaziunii fiscale.

Poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigarea fraudelor, ordine publică şi reprezentanţi ANSVSA au efectuat controale în pieţe (17), târguri (unul) şi la magazinele care comercializează animale sacrificate şi produse din carne (şapte). A fost constatată o infracţiune şi aplicate 86 de sancţiuni contravenţionale.

În urma acţiunilor au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 1.000 de lei.

Adaugă comentariu