Caraş-Severin, Romania

De această dată vor fi afectate cartierele Lunca Pomostului (de la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, până la staţia de carburanţi din Triaj), Moroasa II, Mociur şi străzile Fântânilor, Rândul I, II, III şi IV, Simion Mangiuca, Banaduct, Dealul Mare, Carpaţi, Ţiglăriei, Ţerovei, Căprioarei, Dorna, Nicolas Lenau, Alexandru Vlahuţă, Vânătorilor, Semenic, Romul Ladea, Rândunica, Avram Iancului şi Ceretului.

Hotrivit Hidroconstrucţia, pe lângă cele câteva opririle relativ mari, care vor afecta cel puţin un cartier, vreme de peste 15 ore, vor mai opera altele, reduse ca timp şi suprafaţă, la câteva ore, pe câteva străzi, în vederea executării unor lucrări ISPA. În cazul lor, constructorul şi-a luat angajamentul să anunţe municipalitatea cu cel puţin şapte zile înainte.

Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu