REŞIŢA – Nunţile, botezurile sau chefurile ţinute în localuri se vor putea desfăşura doar cu aprobare pentru modificarea orarului de funcţionare.
Toate localurile care-şi ţin deschise porţile pentru diferite evenimente vor fi obligate să ceară autorizaţie de la Primăria Reşiţa pentru asta. „Informăm agenţii economici care organizează evenimente în unităţile de alimentaţie publică asupra faptului că orarul de funcţionare poate fi prelungit, la cerere, cu acordul emitentului autorizaţiei – în speţă, administraţia locală –, ţinând seama de respectarea prevederilor privind ordinea şi liniştea publică. Menționăm că aprobările pentru prelungirile de orar se comunică şi Poliţiei Locale Reşiţa, pentru prevenirea evenimentelor nedorite. Pentru mai multe informaţii, agenţii economici trebuie să se adreseze Primăriei Reşiţa, la sediul situat în Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 1A, parter, la Biroul Autorizare Comerţ și Activități economice“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Cei care nu se supun regulii, organizând evenimente fără aprobare, se consideră că nu au respectat orarul de funcţionare, faptă care atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, amenzile putând fi între 200 şi 1.000 de lei.