Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Agenţii imobiliari se redresează după o perioadă de cădere a preţurilor.

Aprilie a fost prima lună din 2015 în care prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare în întreaga țară (noi și vechi) a consemnat o evoluție descendentă. La nivel național, indicele imobiliare.ro se situează acum la un nivel de 930 de euro pe metru pătrat, cu 0,6% mai puțin față de cel valabil la finele lunii martie (936 de euro pe metru pătrat) și cu 1,3% mai puțin decât în a doua lună de primăvară a anului trecut (918 euro pe metru pătrat).

În marile orașe, tendința de scădere a fost resimțită în mod exclusiv pe segmentul apartamentelor noi, în vreme ce proprietarii locuințelor vechi și-au majorat pretențiile. În orașul de pe Bega, Indicele imobiliare.ro a consemnat o creștere de 0,2% în aprilie (de la 877 la 879 de euro pe metru pătrat), aflându-se acum la o diferență de 8,5% față de intervalul similar din 2014 (când atingea un prag de 810 euro pe metru pătrat).

„Nu vorbim de o fluctuaţie majoră în Reşiţa sau Caransebeş, însă modificările preţurilor, fără să fie justificate de oferta de pe piaţă, au ajuns şi la noi. Luna mai a fost una de revenire şi etapa de vară se caracterizează printr-o reducere a volumului tranzacţionat. Acest lucru se va modifica simţitor în toamnă, odată cu cererea pentru închirieri şi achiziţionarea de garsoniere şi apartamente cu două camere“, ne-a declarat Andreea Târziu, agent imobiliat în Timiş şi Caraş-Severin.

Foto: wallsandacres.com

Adaugă comentariu