REŞIŢA – Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de Cod Galben pentru mai multe râuri din Caraş-Severin, valabilă până luni, 16 aprilie, la ora 10.
Din cauza ploilor din ultimele 24 ore din jumătatea de sud şi de est a ţării (precipitaţii în general de 15-25 l/mp, izolat 40-50 l/mp), precum şi a celor prognozate pentru urmatoarele 24 ore, se pot produce creşteri ale nivelului râurilor, cu depăşiri ale cotelor de atenţie. Vor fi afectate bazinele râurilor Timiş, Bârzava, Caraş, Nera şi Cerna.
Până acum, mai multe terenuri agricole din Valea Almăjului, zona Lăpuşnicu Mare şi Bozovici sunt inundate.