Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Miercuri, 15 mai, este termenul limită până la care fermierii cărăşeni pot depune, la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cererile pentru subvenția pe suprafață.

După această dată, şi până pe 10 iunie, se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârzieri, banii urmând să fie scăzuți din subvenția primită. După data de 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plății pentru anul în curs.

Sunt eligibile la plată terenurile agricole cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafeţe de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

De subvenţia pe suprafaţă pot beneficia persoanele fizice sau juridice, care exploatează terenul agricol pentru care solicită prima, în calitatea de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul. Fermierii, persoane fizice sau juridice, care nu sunt străini de calculator pot completa şi electronic cererea, prin aplicaţia IPA Online.

Adaugă comentariu