Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Administraţia Cinematografului Dacia din Reşiţa a stabilit programul proiecţiilor pentru acest sfârşit de săptămână.

Seria va fi deschisă joi, 4 iunie, de la ora 20.00, cu o avanpremieră, „Spioana“, film ce va rula şi în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la orele 16.00 şi 21.00. „Dezastrul din San Andreas“ (3D) a fost programat pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 18.30, iar „Superfurios şi superiute“ va rula în cele trei zile de la sfârşitul săptămânii, de la ora 14.00.

Preţul unui bilet este de 10 lei în cazul proiecţiilor 2D, respectiv de 15 lei în cazul celor 3D. Pentru vizionarea acestora din urmă sunt necesari ochelari speciali, care se pot cumpăra separat, la preţul de 5 lei (putând fi folosiţi şi ulterior).

Adaugă comentariu