Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şcolile cărăşene au fost controlate pentru a se stabili nivelul de siguranţă în caz de incendiu.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin a realizat un control în şcoli privind autorizaţia pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, prof. Ioan Chiosa, au fost controlate 121 de unităţi şcolare dintre care 23 de licee, patru grupuri şcolare şi colegii, 78 de şcoli gimnaziale şi 16 grădiniţe. În urma raportului au fost constatate 675 de deficienţe.

Dintre acestea doar 90 au fost soluţionate. Cele mai des întâlnite probleme au vizat amplasarea necorespunzătoare a unor centrale termice, exploatarea unor mijloace de încălzire cu improvizaţii, deschiderea uşilor în sens contrar fluxului de evacuare, exploatarea instalaţilor electrice cu improvizaţii.

De asemenea, s-a constatat nefuncţionarea instalaţiilor de paratrăznet, a unor lămpi pentru iluminatul de siguranţă sau nefuncţionarea sistemului de hidranţi interiori şi lipsa unor accesorii. Şcolile cărăşene sunt nepregătite şi când este vorba despre primul ajutor fiind dotate necorespunzător cu mijloace de primă intervenţie. Poate cel mai grav este faptul că în cazul unui incendiu declanşarea haosului ar fi inevitabilă. Şi asta deoarece în foarte multe şcoli din judeţ nu sunt stabilite semnale acustice pentru alarmare şi nu sunt cunoscute de elevi şi profesori. De asemenea, aceste semnale, în cazul în care există, nu se aud în toate spaţiile.

Astfel, evacuarea tuturor persoanelor din clădire poate fi întârziată. În plus, în unele şcoli nu este stabilit un loc de adunare a persoanelor, care să fie marcat corenspunzător. Inspectorii de prevenire a incendiilor au avut întâlniri cu directorii şcolilor vizate, au fost transmise avertismente şi chiar amenzi. În total au fost date 89 de sancţiuni dintre care 81 de avertismente şi opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 de lei. Dacă măsurile de securitate la incendiu sunt grav încălcate se poate propune chiar închiderea acestor unităţi de învăţământ.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu