Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cei 1600 de pacienţi care trec anual pragul Secţiei de Neurologie a Spitalului Vechi din Reşiţa au parte de noi dotări. Un număr de 15 saltele antiescare şi 43 de noptiere au fost oferite de reprezentanţii clubului Lions Onix Reşiţa, valorând aproximativ 4.000 de euro, sumă adunată în urma organizării unui bal caritabil.

Cel de-al doilea staţionar al Spitalului Judeţean de Urgenţă a avut parte miercuri, 22 martie, de ceea ce se doreşte a fi un prim pas spre îmbunătăţirea situaţiei Secţiei de Neurologie. „Deja v-am obişnuit cu acţiunile caritabile pe care le facem, dar cea mai importantă dintre ele este cea pe care o facem în urma unui bal de caritate, a precizat medicul oftalmolog Felicia Quint, din partea clubului Lions Onix Reşiţa. De patru ani, la fiecare bal, am avut un scop pe care ni l-am atins. Şi anul acesta balul de caritate a avut ca scop dotarea Secţiei Neurologie. Suntem foarte mândre de faptul că am putut să ne achităm de această obligaţie şi să sărbătorim dotarea cu 43 noptiere în culorile dorite de neuroloage şi 15 saltele deosebite, pentru escare, cu utilităţi speciale pentru pacienţii care sunt mobilizaţi la pat. Este un prim pas pe care l-am făcut, iar el poate fi urmat de mulţi, mulţi alţi paşi, făcuţi poate de noi, de alte organizaţii sau de alţi oameni cu suflet, care ar putea să pună câte o cărămidă la întregirea acestei clădiri. Este o clădire veche, vă spun în cunoştinţă de cauză că în urmă cu aproximativ 30 de ani, exact pe secţia aceasta a fost Oftalmologia. Am rămas uimită că, în afară de unele mici schimbări care s-au făcut cu banii doctorilor din secţie, în rest foarte puţine modificări există. Sunt pereţii cu faianţa de atunci, utilităţile aproximativ la fel şi, recunosc, Staţionarul I este cel care este, ca şi dotări, structură şi utilităţi, mult deasupra acestuia“.

Medicul neurolog dr. Violeta Moroşoi s-a declarat încântată de gestul doamnelor de la clubul reşiţean: „Este un eveniment fericit pentru Secţia de Neurologie, pentru că preluăm oficial donaţia asociaţiei caritabile Lions, care constă în 15 saltele antiescare şi în 43 de noptiere. Mulţumim acestui grup caritabil, reprezentat în Reşiţa de preadistinsa dnă dr. Felicia Quint şi de preşedinta grupului Lions, Marinela Rotariu. Astfel, pacienţii Secţiei de Neurologie vor beneficia de aceste saltele antiescare, care sunt esenţiale pentru bolnavii imobilizaţi mult timp la pat, prevenind complicaţiile cutanate. Iar cele 43 de noptiere aduc o notă de prospeţime şi decenţă habitatului pacienţilor noştri, crescând confortul cazării acestora“.

Potrivit medicului reşiţean, Secţia de Neurologie a spitalului are şapte saloane, 43 de paturi şi lucrează la o capacitate de ocupare a paturilor între 80 şi 100%, având anual 1.600 de pacienţi.

Adaugă comentariu