Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a finalizat un pachet de măsuri menit să „îmbunătățească managementul populației de urs brun din România“.

Potrivit unui comunicat oficial din partea ministerului, noua viziune are în vedere să reducă nivelul conflictelor înregistrate în ultima perioadă, în regiunile vulnerabile și să asigure statutul favorabil de conservare al speciei. Mai exact, în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie, ministrul Attila Korodi și secretarul de stat Anne Jugănaru, împreună cu echipe de experți, vor derula un calendar de consultări și dezbateri în 17 județe ale țării. Secretarul de stat Anne Jugănaru va fi cea care a programat participarea la o dezbatere ce va avea loc şi în Caraș–Severin, unde sunt invitaţi să participe reprezentanți ai autorităților publice, centrale și locale, gestionari de fonduri cinegetice, ONG-uri etc. Acţiunea ar avea ca finalitate un plan de acțiune.