Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sâmbătă, 8 noiembrie, au debutat, la Călimănești-Căciulata, întrecerile Campionatului Diviziei A de șah echipe seniori.

Printre cele zece formații participante se află și Muncitorul Reșița. Echipă care, după primele două runde, ocupă locul șapte, cu 2 puncte, la egalitate cu C.S. Otopeni, clasată pe patru, urmată de C.S.M. Cluj-Napoca și C.S.U. Brașov. Ultimele trei poziții sunt ocupate de Universitatea Târgoviște, Chindia Târgoviște și Diana Galați.

Revenind la șahiștii reșițeni, în formula Vadim Shishin, Matthias Thesing, Tiberiu Mănescu, Dinu Suciu, Valeriu Grozav, Daniel Cristian Korcsek (junior), aceștia au cedat în primul meci, cu 2,5-3,5 puncte, în disputa cu C.S.M. Cluj-Napoca, și a învins cu 5-1, pe Chindia Târgoviște.

După cum se poate constata, din echipă lipsește maestrul internațional Corneliu Bușu, care ne-a declarat: „Cei care alcătuiesc echipa și-au manifestat dorința să joace, și până acum nu au pierdut, realizând victorii și remize. Când unul dintre ei va pierde, atunci va intra un alt component. Din păcate, suntem deficitari la nivel de junior“.

Luni, 10 noiembrie a.c., Muncitorul a întâlnit pe C.S.U. Brașov, iar marți, 11 noiembrie a.c., va evolua în compania C.S. Vados Arad.