Caraş-Severin, Romania

FÂRLIUG – Asta ne-a spus unul dintre legumicultorii cărăşeni care se confruntă cu multe probleme. Una din cele mai spinoase este desfacerea mărfii produse. 

Ionel Becerigă are 44 de ani şi este agricultor de când se ştie. E obişnuit cu munca şi nu se dă înapoi. Are în prezent opt sere, suprafaţă totală de 1.500 mp în care cultivă roşii şi ardei pe care le lucrează împreună cu soţia sa, Mirela. Când au recoltă, merg câte trei – patru zile pe săptămână la piaţa Reşiţa Sud unde işi vând marfa. Aici apar problemele. „Intermediarii din pieţe au cele mai bune locuri, înainte eram lăsaţi în afara incintei şi aveam loc să ne expunem marfa. Acum suntem nevoiţi să stăm într-un colţ în care nu avem cea mai bună expunere. Vânzările sunt mai mici, cheltuiala e aceeași.“ îşi varsă năduful Becerigă. Mai vinde şi marfă la depozitele en-gros din Timişoara, dar şi asta presupune cheltuială.

Ar vrea ca Statul român să facă mai multe pentru micii producători. „Subvenţia pentru tomate este binevenită, dar ar trebui subvenţionate şi alte culturi. Acum toată lumea cultivă roşii şi sunt prea multe pe piaţă. Dacă ar fi şi alte subvenţii atractive, s-ar creea un echilibru. În alte ţări sunt mai multe subvenţii şi mai mari. Ei îşi permit sa vândă ieftin şi de aceea românii cumpără marfă străină. Chiar dacă nu e la fel de gustoasă. Lumea se uită la bani în primul rând“, ne mai spune fârliugeanul.

I se pare că agricultura românească nu merge într-o direcţie bună. Oamenii se asociază cu greu, intervin tot felul de neînţelegeri. Achiziţia de utilaje este costisitoare. Băncile nu oferă credite avantajoase pentru extindere. Piaţa de desfacere e saturată de produse de import, la preţuri mici. Lista poate continua. Un singur lucru rămâne constant. Volumul de muncă depusă. În timp ce restul factorilor variază, hărnicia ramâne constanta micilor producători. Dar munca fără satisfacţii pecuniare generează frustrări. La fel se întâmplă şi cu omul nostru. Profitul pe care îl face îi satisface traiul şi prea puţin rămâne pentru reinvestit. Ori fără investiţii stagnezi. Nu mai eşti competitiv şi cei mari te dau la o parte. E legea naturii, peştele mare îl înghite pe cel mic oricât se zbate el.

Becerigă ar renunţa la agricultură. Pentru că simte că munca sa nu valorează mult. „ Muncesc prea mult pentru prea puţin. În seră trebuie să fii prezent mereu, leguma n-are sărbătoare. Şi tot stresul aferent pică pe umerii noştri. Dacă aş găsi ceva de lucru în zonă şi aş primi 2.500 de lei, aş renunţa azi la agricultură.“ spune el descumpănit.

Povestea asta este un deja-vu. Sperăm să nu ajungem să prezentăm doar cazuri similare. Poate că România va găsi soluţii pentru ei. Ar fi păcat ca micii producători să renunţe şi tradiţia vieţii la ţară să se stingă.

Adaugă comentariu