Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cupa „Moș Crăciun” a avut loc în weekend la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan Schuster” din Reșița și a reunit toți micii înotători care practică cursuri de inițiere.

„Am organizat sâmbătă o competiție pentru copiii care se află în primele etape ale învățării înotului. Aceaștia se pregătesc pentru atingerea unor culmi înalte, iar cu ocazia acestui concurs organizat de Primăria Reșița, împreună cu sprijinul Consiliului Local Reșița, am decis să-i recompensăm pentru munca depusă în acest an. Copiii sunt pregătiți de instructorii Mircea Ciudaru, Sânziana Gherban, Sergiu Ghimboașă și Camelia Doroftei. Pentru pregătirea special oferită de Primăria Reșița, beneficiari sunt copiii de la Centrul de Zi Maria, Centrul de Zi ABC și Fundația Humanitas Pro Deo. Aceste grupe aparțin Direcției de Asistență Socială a Primăriei Reșița și sunt pregătite de Luminița Dobrescu. Peste 200 de tineri au participat la această competiție amicală și consider că merită să fie recompensați pentru ambiția de care au dat dovadă până acum. Sper că vor continua să practice înotul și sper că vor ajunge sportivi de performanță. Copiii care au concurat au vârste cuprinse între 4-15 ani și practică aceste cursuri de inițiere de aproximativ 1-2 ani. Unii dintre ei se pregătesc chiar de o lună sau două. Cu această ocazie, părinții au putut vedea cât de departe au ajuns copiii lor după această perioadă în care au practicat înotul”, a declarat Nicolae Ion, administratorul bazinului din cartierul Govândari.

Adaugă comentariu