Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Anul acesta, la Bocşa, vor veni patru milioane de euro, ce vor fi investiţi în lucrări ample. Săptămâna aceasta, mai exact luni şi joi, au avut loc, pe SEAP, licitaţiile pentru execuţia lucrărilor în cadrul a două mari proiecte câştigate de Primăria Bocşa prin Programul Operaţional Regional.

Primul proiect, în valoare de un milion de euro, vizează reamenajarea tuturor spaţiilor verzi cuprinse între Petrom şi parcul „Pescăruş“, adică pe o distanţă de aproximativ patru km, construirea a trei fântâni arteziene, una vizavi de uzină, în faţa locului de joacă pentru copii, cealaltă în faţa centrelor comerciale de la „Colini“, şi alta în Parcul „Pescăruş“.

„Şi parcul acesta urmează să fie reamenajat cu o scenă, cu o mică piaţetă, în spate, în zona unde era odată restaurantul „Pescăruş“, unde se pot organiza diferite manifestări culturale, sportive, artistice, chiar ruga din Bocşa Română. Iluminatul, băncile, tot ceea ce înseamnă parcul, zona de pomi, gazonul, totul va fi refăcut“, ne-a declarat primarul oraşului Bocşa, Mirel Patriciu Pascu. La licitaţia pentru acest proiect s-au înscris şapte firme.

Al doilea proiect, a cărui licitaţie pentru execuţia lucrărilor a avut loc chiar ieri, se referă la amenajarea cu trotuare, rigole şi asfalt a 29 de străzi cuprinse între staţia Petrom din Bichiştin şi zona „Pescăruş“, inclusiv tot cartierul MFA. Valoarea acestui proiect se ridică la trei milioane de euro. În total, la Bocşa ajung anul acesta patru milioane de euro.

„Nu cred că greşesc dacă spun că o astfel de sumă de bani nu a fost investită la Bocşa de când s-au construit blocurile de aici, cam de 40 de ani. Am aşteptat trei ani câştigarea acestor proiecte, am făcut tot felul de documentaţii, dar eforturile au meritat. Aşteptăm desemnarea firmelor câştigătoare şi începerea, cât mai rapidă, a lucrărilor. Bocşa îşi va schimba faţa“, ne-a mai spus Pascu.

„Se poate face administraţie şi altfel. Iar eu, pentru a lăsa ceva în urma mea, am preferat să aştept câţiva ani bani de la Uniunea Europeană decât să stau cu mâna întinsă la Guvern“ a concluzionat primarul Mirel Patriciu Pascu.

Nina Curiţa

1 Comment

  1.  nu cred nimic din ceea ce spune acest domn (daca ii pot spune asa). este un mare mincinos,la cati bani au intrat in bocsa se puteau facea mult mai multe.mai bine a bagat bani la buzunarul lui decat sa faca bine la bocseni.voi nu credeti????

Adaugă comentariu