Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA. Şahistul german, cu o cotaţie internaţională notabilă, colaborează de patru ani cu clubul reşiţean Muncitorul Reşiţa.

JURNAL DE CARAŞ-SEVERIN: Domnule Mathias Thesing, sunteţi pentru prima dată la Reşiţa, deşi evoluaţi de aproape patru ani la Muncitorul.

MATHIAS THESING: Într-adevăr, sunt în premieră într-o vizită scurtă la colegii şi prietenii mei şahişti reşiţeni. Am profitat de ocazie, în drumul de la Bucureşti, spre Germania. Eu sunt profesor la o şcoală privată din Bucureşti şi ne-am întâlnit direct la turnee. Acum am încheiat situaţia şcolară şi sunt în vacanţă. Aşa că, mergând spre casă, să mă întâlnesc cu familia, am zis că pot să mai întârzii o zi, să vizitez Reşiţa.

 

JCS: Le-aţi făcut o frumoasă surpriză colegilor de echipă.

M.T.: Sunt fericit că s-au bucurat, când i-am anunţat că prefer să fac un mic ocol, ca să-i revăd. Ştiţi, dincolo de competiţii, de turnee, m-am ataşat de ei. Sunt oameni foarte de treabă. Parcă ne-am cunoaşte de ani de zile, deşi ne-am întâlnit rar. Sunt minunaţi. Poate de aceea am acceptat să continui cu ei, la Muncitorul. Şi voi rămâne alături de ei, atât cât vor avea nevoie de contribuţia mea la echipă. Este o atmosferă excelentă la echipă.

 

JCS: Sunteţi maestru internaţional de peste 25 de ani, cu 2440 ELO. Ceea ce reprezintă o cotaţie notabilă. De când practicaţi şahul?

M.T.: De la cinci ani, în familie, şi de la zece ani, în mod organizat.

 

JCS: Cum aţi reuşit să ajungeţi la acest nivel foarte ridicat?

M.T.: Datorită pasiunii pentru şah, perseverenţei. Şi invit, chiar provoc pe toată lumea să joace şah. Pentru că este un mare ajutor în viaţă. Nu trebuie să faci neapărat performanţă. Nu dau eu lecţii, nu-mi permit, dar, din propria mea experienţă, a-şi sugera celor îndreptăţiţi să atragă cât mai mulţi copii spre acest sport. Revenind la întrebare, primele rezultate nu au fost prea încurajatoare. Pe la 14 ani am început să urc în clasamente. Iar în 1986 am atins un moment important al carierei, titlul de maestru internaţional. Acum am ELO 2412, fiindcă nu am prea mai participat la turnee internaţionale, din lipsă de timp, datorită activităţii profesionale. Cu ani în urmă am reuşit să ajung la multe concursuri. Pe unele le-am câştigat, la altele am adunat doar puncte. Am ajuns şi la ELO 2460.

 

JCS: Domnule Mathias Thesing, ce şanse are Muncitorul Reşiţa de a reveni în elita şahului românesc?

M.T.: Are multe şanse. Noi practic am părăsit Superliga, la egalitate de puncte cu cei de pe locul opt. Deci, teoretic, în cazul în care vor fi anumite mutaţii, avem cele mai mari şanse să continuăm la cel mai înalt nivel. Dacă nu, mergem în Divizia A şi ne batem pentru promovare. Am discutat şi acum, aici, la Reşiţa, cu prietenii, şi nu avem alt gând. Locul nostru este acolo şi trebuie să ne întoarcem.

 

JCS: Să înţeleg că veţi reveni la Reşiţa.

M.T.: Acum, timpul a fost scurt şi nu am avut posibilitatea să văd prea multe. Dar, prima impresie este una foarte frumoasă. Poate înainte de a merge la turneul din această toamnă, fie că va fi Superliga, fie Divizia A, mi-ar place, ca variantă, să vin la Reşiţa şi să plecăm împreună spre oraşul care va găzdui întrecerile. Atunci a-şi avea vreme să mă familiarez puţin cu aceste locuri.

 

JCS: Vă mulţumesc pentru amabilitate şi mult succes în continuare!

M.T.: Eu trebuie să vă mulţumesc fiindcă susţineţi şahul, prin ziarul la care lucraţi. Că sunteţi alături de Muncitorul Reşiţa, de practicanţii acestui sport. Am fost şi sunt plăcut impresionat de modul în care îl promovaţi. Poate cine citeşte aceste rânduri crede că sunt subiectiv, că fac parte din familia şahului reşiţean. Dar, acesta este purul adevăr. Şi, mi-ar face plăcere să consemnaţi acest punct de vedere personal.

Marius Moraru

Adaugă comentariu