Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, recent, că Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri“ va fi redeschisă în a doua jumătate a anului viitor, pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, iar finanţarea va fi mărită de la 40.000 la 70.000 de euro.

Măsura 112 din PNDR 2007-2013 a beneficiat de şapte sesiuni de depunere, cu o valoare cumulată de 460,2 milioane euro. În cadrul acestor sesiuni au fost depuse 22.494 de proiecte, în valoare totală de 630,1 milioane euro, o sumă de aproape două ori mai mare decât fondurile europene alocate acestei măsuri (331,8 milioane euro).

Tinerii fermieri instalaţi la propria lor fermă au fost interesaţi, în mod deosebit, de creşterea animalelor, dar şi de culturile vegetale. Dintre tinerii fermieri care au fost selectaţi pentru finanţare prin această măsură peste 2.000 au fost femei.

Adaugă comentariu