Caraş-Severin, Romania

Şi pentru că alimentele s-au scumpit destul de mult în ultima perioadă, am făcut un tur prin supermarket-urile şi pieţele reşiţene pentru a vedea cât ne costă pregătirea mesei de sărbători. Un calcul rapid arată că, pentru o masă obişnuită, cu friptură de miel, ouă roşii, cozonaci şi pască, fără băuturi, gospodinele vor scoate uşor din buzunare în jur de 200-250 de lei. Dar să vedem mai exact de ce ingrediente au nevoie bucătăresele pentru prepararea bucatelor tradiţionale şi cât costă ele. Pentru cozonaci avem nevoie de: făină (3,03-3,50 lei/kg), lapte (2,5 – 4,8 lei/l), ouă (0,4 – 0,6 lei/ buc.), miez de nucă (20 de lei/kg), zahăr (5,05 – 5,69 lei), ulei (5,99 – 7,88 lei) iar, după caz, mac (1,5-2 lei 250 gr) sau stafide (2,5-3 lei 250 gr).

În piaţa Reşiţa Sud, kilogramul de brânză de oi costă 20 de lei, caşul dulce – 18 lei, caşul sărat de oi – 20 de lei, iar urda – 12 lei. Şi chiar dacă abia de azi reşiţenii pot găsi în pieţe carne de miel, ciobanii spun că, pentru un kilogram, reşiţenii vor plăti între 23 – 25 de lei, în timp ce în supermarket-uri kilogramul se vinde cu 26-30 de lei.

Cât priveşte preţul legumelor din pieţe, lucrurile stau cam aşa: salata verde costă 1 – 2 lei, legătura de ridichi 1 – 2 lei, ceapa verde – 2 lei, kilogramul de roşii 6 – 6,5 lei, kilogramul de castraveţi 6 – 6,5 lei, în timp ce kilogramul de cartofi are preţuri cuprinse între 2,5 – 3 lei. Deşi majoritatea comercianţilor din pieţe spun că preţurile nu se vor majora spre sfârşitul săptămânii, cumpărătorii susţin contrariul. „Trăim în România, iar, după cum bine ştim, înainte de sărbători la noi se scumpesc toate. Aşa că, sunt sigur, că începând de vineri legumele se vor scumpi cu cel puţin 0,5 lei“, ne-a spus Petru Nica.

Roxana Nafiru

Adaugă comentariu