Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Printre cei care au intenţia să plece de la CS Caraş-Severin, nu peste multă vreme, se regăseşte şi portarul Emilian Marocico. Însă, ca un profesionist şi un om de mare caracter, continuă să-şi apere culorile clubului la care este legitimat, susţinut de antrenorul Aihan Omer.

Iar duminică, 8 decembrie, a demonstrat acest lucru, având o prestaţie de excepţie. Practic, prin intervenţiile sale, a ridicat nivelul mobilizării colegilor săi, care, şi ei, s-au autodepăşit. Reamintim, prof. Aihan Omer a avut la dispoziţie doar opt seniori, pe lângă juniorii de 16 ani, aflaţi pe bancă. Şi pe care şi-a putut permite să-i trimită în teren pe finalul meciului, fiindcă scorul de pe tabela de marcaj îi permitea această decizie. Pe parcursul partidei cu Politehnica Timişoara, scor 27-22, a fost operată o singură schimbare, între Demis Grigoraş, care nici el nu stă foarte bine cu sănătatea, şi Ioan Stan, acesta din urmă demonstrând încă o dată că este un mare luptător. Mai ales că a plecat cu un gust amar de la Poli Timişoara, unde a evoluat o scurtă perioadă.

Înaintea meciului, prof. Aihan Omer ne-a precizat că nu are decât opt seniori, că nici Ilie Vaidasigan, care a suferit o uşoară comoţie, nu a putut fi recuperat, alăturându-se indisponibililor Adrian Petrea, Florin Cuciula şi Sebastian Pârvan. În aceste condiţii efortul celor care au intrat în teren a fost unul extraordinar. Adică să joci 60 de minute la o intensitate maximă înseamnă o exemplară dăruire şi un ataşament deosebit faţă de club, dincolo de problemele financiare ale CS Caraş-Severin.

„Aveam mare nevoie de Nicuşor Negru, care a crescut lângă noi, a declarat prof. Aihan Omer. Dar, a plecat să-şi facă un alt viitor”.

Marius Moraru

1 Comment

  1. Singurul motiv ptr.care jucatorii veneau la Resita era acela ,ca desi nu f.mari,totusi salariile se dadeau la timp.De cateva luni nu se mai intampla nici asta,dovada ca Negru a plecat,Marocico,Turcu si probabil altii vor sa plece ! Ma intreb cu cine vom mai juca ?Daca Omer nu ia taurul de coarne si nu discuta serios cu cine trebuie situatia si asta URGENT,vom ramane si fara handbal la Resita !Ar fi mare pacat si o mare suparare ptr.oamenii,nu prea multi,e adevarat,care iubesc sincer acest sport !

Adaugă comentariu