Caraş-Severin, Romania

Deşi a scos cu mult peste media naţională, preşedintele PNL Caraş-Severin este nemulţumit de rezultatele obţinute la nivel judeţean, regional şi naţional. Motiv pentru care şi-a dat demisia, alături de conducerea partidului, din funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii politice.

Marcel Vela ne-a spus şi că PNL a votat cu o majoritate covârşitoare aderarea la Partidul Popular European.

„Cu toate că suntem în primele trei județe din România şi primul din Banat şi Transilvania la rezultatele scrutinului din 25 mai, trebuie să recunosc sincer că ne așteptam la un scor mult mai mare la nivelul județului nostru, cât si a celorlalte județe din Regiunea de Vest. Ieri, la București, am votat organizarea unui Congres, pe care îl vom stabili în delegaţia de mâine pentru data de 28 Iunie, având în vedere rezultatul nemulţumitor obținut de către PNL la alegerile din 25 mai. Mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte executiv şi membru BPT împreună cu toată conducerea, pentru ca baza partidului să poată decide la noul congres formula de management politic pentru următoarea perioadă şi strategia pentru alegerile prezidențiale din toamnă. În legătură cu aderarea PNL la Partidul Popular European, aceasta a fost votată de noi cu o majoritate covârşitoare şi luni PPE va decide primirea europarlamentarilor noștri în grupul popular din Parlamentul Uniunii Europene”, ne-a declarat şeful PNL Caraş-Severin.

2 Comments

  1. ,,Dracul” cel de sus(de la partid) te-a pus sa acepti alianta cu F Verde! Daca candidai singur in acest judet cred ca luai un nr. semnificativ de voturi. Foarte multa lume stie cite lucruri bune ai facut ptr. Caransebes si chiar ptr. judet.Toata stima ptr. tine,dar alianta cu ,,mafia”, nu trebuie sa te miri de aceste rezultate. Nu toata lumea se apleaca in fata ,,mafiei” De-ai ca tine sa tot fie conducatori s-au edili. Sa ajunga un oras marunt (Caransebes) sa depaseasca resedinta de judet, care a avut 2 colosi industriali renumiti,aici ai toate meritele.RESPECT!!! Ai,, nostri” si-au speriat investitorii cu taxele cerute ba pe una ba pe alta.Sper sa-ti fie invatatura de minte.Mafiotii te vind usor cind nu-si mai pot activa afacerile.

Adaugă comentariu