Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După componenții C.S. Municipal Reșița, care au efectuat un cantonament în Băile Herculane la sfârșitul anului trecut, a venit rândul tinerilor luptători de la C.S. Școlar Reșița să se călească pe Valea Cernei.

Cei 20 de elevi ai antrenorilor Adrian Dacica și Ilie Ene sunt cazați la Casa Ecologică din Mehadia, unde efectuează majoritatea antrenamentelor, în special cele de forță, nu sunt cruțați în această perioadă, în sensul că, odată deplasați cu mașinile în centrul stațiunii Băile Herculane, sunt nevoiți să alerge până la 7 Izvoare și retur. Un efort considerabil, dar la care răspund fără menajamente. Printre cei care participă la acest stagiu îi amintim pe Auraș Badea, Florin Gafton, Constantin Dănilă, Anton Bordeianu, Bogdan Țicheriu, Petrică Ghețău, Răzvan Tderoi și Mario Lătăianu.

„Avem programate câte două antrenamente pe zi, axate pe pregătire fizică și forță, ne-a precizat prof. Ilie Ene. Știm că este greu, dar trebuie să se călească. Ne bucurăm de condiții foarte bune, iar cantonamentul era mai mult decât necesar. Mulțumim conducerii clubului pentru efortul făcut, pentru a beneficia de acest stagiu. Pe lângă faptul că este ideal pentru pregătire, este și o recompensă pentru copii, fiindcă au șansa de a vizita, în mod organizat, stațiunea Băile Herculane“.

Adaugă comentariu