Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Campionatul Național de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2014 a continuat, la finele săptămânii trecute, cu etapa a IV-a. Cursele s-au desfășurat la Sinaia, singurul circuit urban din țară.

La start s-au prezentat 79 de piloți, de la cluburile de profil afiliate la Federația Română de Automobilism Sportiv.

În final, după o dispută foarte echilibrată, Lucien Hora, liderul clasamentului general și-a dovedit din nou valoarea, îndemânarea și stăpânirea de sine, impunându-se în fața lui Horațiu Ionescu Cristea, colegul său de echipă de la A.C.M. Sport Reșița. Apoi, dacă Armando Battocchi a fost nevoit să abandoneze, Ovidiu Zaberca a ocupat locul cinci, iar Mircea Pădurean a sosit pe locul zece, la Open.

A fost mult mai greu decât ne-am fi așteptat, ne-a declarat Lucien Hora. Cu siguranță, despărțirea de Werner Hirschvogel și-a pus amprenta, dar suntem bucuroși că i-am dovedit încă o dată că suntem hotărâți să ducem mai departe munca pe care a depus-o în slujba sportului cu motor reșițean“. Vom reveni într-o ediție viitoare cu rezultatele complete și omologate de federația de specialitate.

A.R.