REŞIŢA – Deşi poate părea ireal, hotelurile de patru şi cinci stele de la noi practică tarife mult mai mari decât cele percepute de unităţile de cazare de pe litoralul Mării Mediterane.
Spre deosebire de anii trecuţi, pentru vara lui 2015 reşiţenii au ales litoralul greces şi cel turcesc. Şi asta, spun operatorii din turism, deoarece tarifele practicate de unele unităţi de cazare de la noi sunt mult mai mari comparativ cu cele ale grecilor sau ale turcilor. „Vorbim despre hotelurile de patru şi cinci stele de la noi, care au tarife mult prea mari pentru serviciile pe care le oferă.
De exemplu, un sejur de cinci zile la Mamaia, cu demipensiune, la un hotel de patru stele costă 2.500 de lei de persoană, în condiţiile în care acelaşi sejur la Greci costă 415 euro de persoană. Altele, în schimb, au tarifele în euro. Astfel, un sejur de cinci zile, cu demipensiune, la cinci stele, costă pentru două persoane 2.017 euro. În aceeaşi perioadă, în iulie, în Antalya, tariful la ultra all inclusiv pentru două persoane nu depăşeşte 1.500 de euro, cu menţiunea că în preţ sunt incluse şi zborul cu avionul, taxele de aeroport şi asigurarea medicală. În aceste condiţii, nu este de mirare că oamenii aleg Grecia sau Turcia, şi mai puţin România“, ne-a declarat Gabriela Rasovan, tour-operator în municipiu.
Însă nu toate ofertele de pe litoralul românesc sunt atât de „piperate“ la preţ. Pentru a-i atrage pe turişti, administratorii unităţilor de cazare au apelat la oferte de genul: „plăteşti pentru cinci zile şi stai şase“, pentru care tariful începe de la 354 de lei/persoană, sau „stai şapte zile şi plăteşti numai pentru şase“, pentru care o persoană nu scoate din buzunar mai mult de 848 de lei. Destinaţii ieftine de vacanţă pentru această vară au şi grecii. Un sejur de o săptămână în luna iulie pe insula Thassos sau la Paralia Katerini, transport cu autocarul, cu plecare din Reşiţa sau Timişoara, şi cazare la vilă, costă 200 de euro de persoană.
Potrivit declaraţiilor Gabrielei Rasovan, în această perioadă pe placul reşiţenilor sunt circuitele turistice. Şi nu cele pentru acest an, ci cele pentru 2016, pentru care oamenii beneficiază de o reducere de 30% dacă rezervările se fac până la 30 iunie a.c. „Am vândut foarte bine circuitele pe Anglia, Irlanda, Mexic, China, Maroc, Dubai sau Israel. În funcţie de destinaţie, perioada sejurului este cuprinsă între 9 şi 24 de zile, iar transportul se face, după caz, cu avionul sau autocarul“, a mai precizat Gabriela Rasovan.