Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Joi au debutat, la Bucureşti, Campionatele Naţionale de înot pentru juniori II. Printre sportivi se regăsesc şi 11 componenţi ai C.S. Şcolar-C.S. Municipal-C.S. Universitatea Reşiţa, însoţiţi de prof. Mihai Popilian. Iar, în ziua inaugurală, o parte dintre ei au urcat pe bloc-starturi, calificându-se în finalele încheiate joi seară.

Numai că, doar Lisa Luchian a reuşit să cucerească o medalie, una de bronz, în proba de 50 m liber. Pentru că Marius Ibănişteanu (100 m bras) şi Rebeca Trotea (100 m bras) au sosit pe patru, ratând podiumul. Apoi, Daniel Ciuciuc şi Sebastian Făget s-au clasat pe locul cinci la 50 m liber, respectiv 1.500 m liber.

„Veştile nu sunt prea bune, fiindcă am obţinut doar un singur podium, ne-a declarat prof. Mihai Popilian. Şi am ratat alte trei medalii. Sperăm să mergem mai bine în zilele următoare, fiindcă avem pretenţii la mai multe prezenţe pe podiumul de premiere“.

Adaugă comentariu