Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Recent s-a aflat, în municipiul de pe Bârzava, unul dintre pionii de bază ai Japan Karate Association din România, Adrian Mîinea. Cu alte cuvinte președintele filialei din țara noastră, care, întâmplător, este originar din Berzovia.

O funcție care îi conferă o responsabilitate deosebită din punct de vedere al managementului. Adică menține relația cu structura din Japonia, cu ministerul de profil, cu federația de specialitate. Și mai puțin cu partea tehnică, fiind implicat serios în latura afacerilor.

„Nu mai am timpul efectiv pentru a mă implica și în sectorul tehnic, de altfel foarte important, determinant, ne-a declarat Adrian Mîinea. Dar, și tocmai de aceea am venit la Reșița, am un partener de seamă, pe care îl prețuiesc, în care am încredere totală. Este vorba de Nelu Botez, cel care este directorul tehnic al filialei. Asociația noastră face parte din una dintre cele mai vechi federații din lume. Iar, fără să fiu lipsit de modestie, cei mai puternici instructori de karate au trecut prin JKA. De altfel, japonezii spun că dacă nu a-i făcut cursurile JKA… Vreau să vă mai spus că lucrăm pe două paliere. Unul educațional, în care să fie angrenați cei mai mici dintre cei care doresc să practice karate-ul, pentru a ajunge la marea performanță. Care, mai apoi, să poată activa la înalt nivel de securitate națională și internațională, la al doilea palier. Cum ar fi gărzi de corp, transport de valori… Deci, nu vom merge numai pe karate shotokan, unde noi suntem specialiști, ci o să atragem și alt gen de arte marțiale“.

Adaugă comentariu